4 motive pentru care sa-ti convingi prietenii sa formati o echipa
Uneori, oamenii pur si simplu nu vor sa fie ei primii atunci cand vine vorba de a incerca ceva nou. 1. Preia initiativa, e cazul sa fii lider! Odata ce le spui prietenilor tai ca ai de gând sa te inscrii, dar ca ai si nevoie de suportul lor, si in acelasi timp si tu
Peştera Huda lui Papară, adăpostul solomonarilor, stăpânii norilor este una dintre cele mai spectaculoase din Munţii Apuseni
Peisajul sălbatic şi spectaculos al zonei face ca peştera să fie o destinaţie turistică pentru mii de persoane în fiecare an. Huda lui Papară deţine şi câteva recorduri care o diferenţiază de alte obiective. Peştera Huda lui Papară  cumulează toate superlativele pentru grupa Munţilor Trascău din Apuseni: cea mai lungă, cea mai denivelată, cea mai
Cheile Râmeţului – îngusta lume de apă şi stâncă din Munţii Trascăului este locul unde incepe aventura
Cheile Râmețului alcătuiesc o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN, situate în estul Munților Trascău, nu departe de Mănăstirea Râmeț. Rezervația naturală „Cheile Râmețului”, reprezintă două masive săpate în calcare mezozoice jurasice (marne, gresii conglomerate, bazalte), o zonă de chei, cu multe forme carstice (doline, turnuri, peșteri, masive de grohotișuri,
Pregatirea pentru cursa ASALTUL LUPILOR in anotimpul rece
Intentionezi sa faci impresie buna la cursa cursa cu obstacole militare ASALTUL LUPILOR? Atunci in ciuda temperaturilor deloc promitatoare, nu ai motive sa renunti la antrenamentele in aer liber. Fara sa te lasi descurajat de gradele intr-o continua scadere, asemeni spartanilor antici, trebuie sa te pregatesti pentru marele start ce va avea loc intr-un poligon de instructie militara.
Cum se poate obtine o echipa mereu invingatoare?
In jocurile sau in activitatile recreative, precum si in indeplinirea unei sarcini la locul de munca, cele mai bune rezultate se obtin atunci cand se actioneaza mana de la mana, in grup. Insa pentru ca nu orice grup poate deveni si o echipa mereu invingatoare, este necesar ca uneori, membrii sai sa experimenteze impreuna, diverse activitati.
Team building, pentru ca secretul succesului incepe cu spiritul de echipa
Tu stii de ce azi, mai mult decat ieri, companiile se concentreaza atat de mult pe munca in echipa? Dar cum se poate transforma un simplu grup de persoane intr-o echipa de succes la locul de munca? Si care este rolul curselor cu obstacole pe teren accidentat in formarea si consolidarea unui team?
De ce sa fim luptatori Ethos?
Warrior Ethos este un termen foarte folosit de armata americana, întruchipand traditionalii războinici Spartani. Prin „jertfa” fiecare membru al unei echipe lucrează cu ceilalti pentru a realiza un obiectiv, obiectiv care nu ar putea fi finalizat doar de el singur.

Recent Posts

 
Asaltul Lupilor este cursa tuturor
Ai vreo idee cine se afla pe lista participantilor potentiali la cursa Asaltul Lupilor? Stii cine sunt temerarii decisi sa se inscrie la evenimentul autohton? Poate ca si tu, la fel ca multi altii, ai aflat de Asaltul Lupilor de pe retelele de socializare ori din discutiile de la locul de munca. Sau poate ca
4 motive pentru care sa-ti convingi prietenii sa formati o echipa
Uneori, oamenii pur si simplu nu vor sa fie ei primii atunci cand vine vorba de a incerca ceva nou. 1. Preia initiativa, e cazul sa fii lider! Odata ce le spui prietenilor tai ca ai de gând sa te inscrii, dar ca ai si nevoie de suportul lor, si in acelasi timp si tu
Descopera cum sa devii un „lup” adevarat!
Asaltul Lupilor este cea mai cunoscută și iubită cursă cu obstacole din România, un concept 100% romanesc, ci nu o franciza. Diversitatea consta si in numarul obstacolelor ce trebuie depasite. Poate fi vorba despre ziduri inalte de 3 m sau de gropi pline cu noroi in care risti sa te afunzi. Participantii, interesati de aceasta
Stii ce echipament sa porti la cursa cu obstacole Asaltul Lupilor?
Asaltul Lupilor editia a VI-a se apropie cu pasi grabiti. La prima vedere ai putea fi inspaimantat de o cursa precum Asaltul Lupilor. Dar noroiul sau precipitatiile sunt doar niste ”condimente” ce vor transforma cursa cu obstacole intr-un moment distractiv, de care sa-ti amintesti cu placere in viitor. Daca esti pregatit cu echipamentul corespunzator, nici
Alina Oprea – ambasador Asaltul Lupilor
Alina Alexandra Maria, detinatoarea recordului national la genuflexiuni, este noua noastra ambasadoare. In prezent, Alina este instructor de fitness si tehnician nutritionist, calificari care ii dau posibilitatea sa le fie alaturi dar si sa ii indrume pe cei ce constientizeaza beneficiile unui stil de viata sanatos si activ, insa nu stiu ce pasi sunt necesari
15 motive pentru care Asaltul Lupilor e ca o partida de “sex murdar”
Mai multi impreuna. Respirand greu. Stralucind de sudoare. In poziție verticala sau orizontala. Pe spate. Pe fata. Agațat de diferite corpuri. Uneori implica anumite tehnici. La final esti epuizat dar fericit … Iata cateva motive pentru care cursa cu obstacole & mud Asaltul Lupilor se aseamana cu “sexul murdar” 🙂 1. Warm up (preludiul) este

Aboneaza-te la newsletter

Shop

 
Magazin Online cu produse originale Asaltul Lupilor.

Date de contact

 

Ne puteti contacta la:

Phone:    040 720.590.422
Mail: contact@AsaltulLupilor.ro
Address: Bucuresti, Romania

Termeni si conditii

 

Prin continuarea navigarii pe acest site declar ca sunt de acord cu: Politica de confidentialitate
Politica privind fisierele cookie
Termenii si conditiile site-ului